Uncategorized

Caprita sfetnicului Petru

Sfantul Petru,Mare Paznic
Pestea-a Raiului fântână
Plictisit de-atâtea veacuri
Să tot stea cu cheia în mână
Într-o zi s-a dus la Domnul
Prea supus şi prea smerit
Şi îngenunchind în faţă-i
Petru astfel i-a grăit:

– Doamne, din străfund de vremuri
Te slujesc fără prihană
Am şi eu o rugăminte
Fie-ţi milă şi pomană
Dă-mi concediu de odihnă
Doamne pururi lăudat
Doar o lună Nalt Prea Sfinte
Căci sunt om şi sunt bărbat!

– Bine Petre! Se aprobă
Ce nu fac eu pentru tine
Treci la cadre, ia-ţi cartelă
Şi te du! Te du cu bine…
Ajungând în capitală
Fercheş, tânăr şi cu bani
Că puteai să-i dai ca vârstă
Douăzeci şi opt de ani
S-a încurcat c-o femeiuşcă
Nostimă şi dolofană.

Şi la „Compescaria” într-una
Bea „Segarcea” şi „Crăcană”
Toată lumea a ţinut-o
Numai în chefuri şi-n antren
Vizitând seară de seară
„Pescăruş” şi „Monn Jarden”
Că îmbătat de-atâta farmec
Şi de patimi juvenile
Şi-a întârziat concediul
Cu vreo trei ori patru zile

-Bine Petre, nu ştii oare
Că după regulament
Orice întârziere înseamnă
Cum că n-ai fost vigilent?

– Ba am fost Nalt Prea Sfinte,
Zice Petre fericit,
Însă în timpul nopţii Părinte
Uite, m-am îmbolnăvit.

Două nopţi şi patru zile
Am zăcut în odăiţă
Şi mă tot hrăneam cu lapte
Doar cu lapte de căpriţă
Dacă n-ar fi fost căpriţa
Să mă vindece de toate
Zău, muream, muream de tuse
Doamne Sfinte şi Îndurate

A trecut o vreme lungă
Petre Sfântul cum vă spun
Se topea de dor săracul
După dulcineea lui.
O vedea frumoasă, durdă
Gura roşie, ochi adânci
Trupul de nimfă care zburdă
S-o tot sorbi, s-o tot mănânci…

Drept la Dumenezeu se duse
Şi îi zise rugător
– Doamne, nu mai pot de tuse,
Dă-mi concediu c-am să mor!

Şi dacă mă sting, cu mine
Piere ultima mlădiţă…
Să mă vindec leacul este
Numai lapte de căpriţă!

– Bine, îţi dau o lun㠖 zise
Domnul zărilor senine
Dar când vii, aduci şi capra
O aduci aici cu tine.

– O aduc, Înalt Prea Sfinte
O aduc numaidecât
Cum o ştii, în patru labe
Şi c-o funie de gât.

Şi mâhnit, gata să-i spargă
Inimioara pătimaşa
Se întreba – Şi acum Petrache
Spune, pe unde scoţi acum cămaşa

A pornit cu ascensorul
Din eter, azur şi nea
Într-o clipă nea Petrică
Sprinten, fercheş, fu la ea.
Nopţi şi mile delirante
De iubire nesfârşită
Petrecut-a Sfântul Petre
Cu căpriţa lui iubită.

Când să se termine luna
Petre îşi aduse aminte
De făgăduiala dată
Prea Eternului Părinte.

Şi îi spuse: „fată dragă
Eu socot că-i foarte bine
Ca să nu-mi pierd slujba în ceruri
Trebuie să mergi cu mine.

Dumnezeu nici nu prea vede
Te strecori încet şi atât
Goală şi în patru labe
Şi cu o funie de gât.

Ascensorul te aşteaptă
Te îmbarcă în el frumos
Şi în două- trei minute
Scumpo, vei ajunge sus.”

Ce să facă biata fată
A primit cu mult curaj
Şi de ce să nu profite
De asemenea voiaj?

Dezbrăcată, e o minune
Trup de nimfă, ca-n poveşti
Nea Petrică, Nea Petrică
Ce pramatie îmi eşti…!

S-a urcat în cer cu dânsa
Şi o îndeamnă mereu
– Hai căpriţă, hai cu nenea
Să te vadă Dumnezeu!

Cum ajunse în zenituri
Şi-au deschis spre tron portiţa
Dumnezeu luă ocheanul
Şi-ndelung privi căpriţa.

A privit-o încă o dată
Dinapoi şi dinainte
Şi a izbucnit năvalnic:

– Eu când zămislit-am capra
Printre vite consacrate
Avea în faţă ţăcălia
Şi avea ţâţele la spate.
Dar cu capra ta Petrache
O brodişi ca Eremia
Că are ţâţele în faţă
Şi are în spate ţăcălia!

 

Ion Pribeagu- poezii impertinente

Standard