Cică o răţuşcă plângea pe malul unui râu. Plângea şi repeta continuu…”Nu ştiu cine sunt, nu ştiu cine sunt…” Crocodilul iese şi îi spune că nu poate să o vadă aşa tristă şi ca îi spune el cine este: „Ai un cioc portocaliu, corp mare, codiţă mică şi dai tot timpul din ea, gâtul mai lung şi subţire, ai picioruşe scurte şi portocalii….tre’ să fii răţuşca! Veselă, răţuşca sare în apă, se zbenguie şi se întoarce la crocodil şi îi spune: „Pot şi eu să încerc să îţi spun cine eşti, acum că m-ai făcut fericită şi am învăţat cum să ghicesc…”Crocodilul: „Eh, n-ai fost în stare să ghiceşti cine eşti tu, o să ghiceşti acum cine sunt eu….Hai să vedem”…. Răţuşca se bagă în apă, se uita atent la crocodil, se bagă pe sub el, se uită, mai dă două ture şi iese din apă: „Ai gura foooarte mare, ai o geacă de piele de fiţe, picioare scurte, nu prea ai ouţe, … E clar: EŞTI MANELIST!!!
Cum a început totul? Cu mult înainte de apariția creștinismului, plantele și copacii care rămân verzi pe tot parcursul anului au avut o semnificație specială pentru oameni. Similar obiceiurilor actuale de decorare a caselor, în timpul sezonului festiv, cu pin, molid, şi brazi, popoarele antice atârnau ramuri veșnic verzi pe ușile și ferestrele lor. În multe țări se credea că acestea ar ține departe vrăjitoarele, fantomele, spirite rele și bolile.
Vechile popoare
În emisfera de Nord, cea mai scurtă zi şi cea mai lungă noapte a anului cade pe 21 decembrie sau 22 decembrie, eveniment cunoscut sub denumirea de solstiţiu de iarnă. Mulți oameni antici credeau că soarele era un zeu și că iarna vine în fiecare an pentru că zeul soarelui a devenit bolnav și slab.
Aceştia sărbătoreau solstițiul pentru semnificaţia lui – zeul soarelui începe să se simtă bine. Ramurile veșnic verzi reaminteau oamenilor de toate plantele verzi care vor crește din nou, atunci când zeul va fi puternic şi vara se va întoarce.
Vechii egipteni se închinau zeului Ra, întruchipat printr-un om cu un cap de șoim și cu un disc solar deasupra capului, ca o coroană. La solstițiu, când Ra începea să se vindece, egiptenii umpleau casele cu ramuri verzi de palmier, care simbolizau triumful vieții asupra morții.
Romanii marcau solstițiul printr-o sărbătoare numită Saturnalia, în onoarea lui Saturn, zeul agriculturii. Romanii ştiau ca acest eveniment însemna că, în curând, fermele și livezile vor fi verzi şi fructoase. Pentru a marca această ocazie, decorau casele și templele lor cu ramuri veșnic verzi.
În Europa de Nord, druizii (preoții celților), decorau, de asemenea, templele lor cu ramuri veșnic verzi, ca un simbol al vieții veșnice. Fioroşii vikingi din Scandinavia credeau ca bradul era planta zeului soarelui, Balder.
Bradul împodobit
Germania este creditată ca fiind ţara în care a început tradiția pomului de Crăciun, în secolul al XVI-lea, așa cum o știm acum, atunci când creștinii pioşi au adus brazi decoraţi în casele lor. Unii construiau piramide de Crăciun din lemn și le decorau cu plante veşnic verzi și lumânări, dacă resursele de lemn erau limitate.
Există o credință larg răspândită conform căreia Martin Luther, reformatorul protestant din secolul XVI, a fost prima persoană care adăugat lumânări aprinse la un astfel de copac împodobit. Mergând pe jos spre casă, într-o seară de iarnă, în timp ce compunea o predică, acesta a fost uimit de strălucirea stelelor care clipeau printre ramurile veşnic-verzi. Astfel, pentru a recrea şi reda imaginea surprinsă, către familia sa, Martin Luther a înălţat un brad, în camera principală, pe ramurile căruia a pus lumânări aprinse, legate între ele.
Iarta-ma , tara mea. Pentru ca nu sunt langa tine la ceas aniversar. Dar m-am saturat sa vad la stiri aceleasi fete schimonosite cu zambete studiate in oglinda.
Iarta-ma, tara mea. Pentru ca am plecat departe de tine si ti-am lasat povara sa o porti doar tu. Nu ma mandresc cu asta. Nu ne considerati pe cei plecati din tara, niste viteji. Voi sunteti vitejii:voi care ati ramas in tara sa va luptati cu salariile de mizerie, cu preturile de occident, cu spitalele mortii, cu soselele bombardate, cu birocratia adusa pana la nesimtire. Iarta-ma.
Iarta-ma, tara mea. Pentru ca sunt prea slaba ca sa o iau de la capat alaturi de tine.
Iarta-ma ca nu am fost la ultimele alegeri , si datorita mie si altora ca mine, putregaiul si-a facut cuib in tara mea.
Iarta-ma tara mea.Pentru ca am devenit niste mamaligari carora nu le pasa ca o gasca de condamnati penal, vantura prin visteria ta ca si Catrina coastele oceanului.
Cu toate acestea ,tara mea Romania, eu te iubesc si nu imi pierd speranta ca intr-o zi, urmasii nostri se vor mandri cu noi, asa cum noi ne mandrim cu Decebal si Traian , din care ne tragem. Pentru ca, va spun un lucru: cei ce vin dupa noi , sunt cei care ne vor judeca.
La multi ani Romania la 100 de ani de la Marea Unire!!!!
Maine fiind sarbatoarea Sf. Andrei, ma gandeam sa va impartasesc o ,,aventura” legata de aceasta data.
Mereu am spus ca anii de liceu au fost o perioada frumoasa din viata mea:poate cea mai frumoasa. Am atatea amintiri incat mi-ar lua foarte mult timp sa le scriu, dar poate intr-o zi…..
Eram in anul patru , 1981 in noiembrie. Tineri, zburdalnici indragostiti sau nu? Cuminti? Hmmmm….Cei care ma cunosc personal stiu ca am absolvit Liceul Teoretic Ioan Buteanu din Somcuta Mare . Stateam la internat , unde era o adevarata ordine si disciplina cu doamna pedagoga Ciuta Florica. Nea Achim era la poarta, Ghita Lorintz se ocupa cu transportul pentru cantina si ne taia lemnele de foc, domnul Indre era administratorul, iar la bucatarie tanti Aurica si tanti Benc.
Toate bune si frumoase. Cand ieseam din sala de mese, tanti Aurica ma striga la geam:
– Auzi tu Dorina:saptamana asta e Sfantul Andrei, il tineti?
Am ramas putin surprinsa .
-Cum ,,sa-l tinem”?
-Bine, zise tanti Aurica, cu lipie sarata. O mananci jumatate seara si cealalta jumatate o pui sub perna. Lipia fiind foarte sarata, normal, o sa-ti fie sete, si o sa visezi ca iti aduce apa cel care ti-e ursit.
Fug repede sa ajung fetele din urma, colegele mele de camera si de clasa:Geta, Mariuca,Rodica,Vica. Le relatez discutia scurt si la obiect, si hotaram de comun acord sa tinem si noi ,,Indreiu fetelor” (mi-a explicat apoi mama pe indelete cum vine asta) , mai mult de curiozitate . Dau fuguta inapoi la bucatarie si le informez pe bucataresele noastre,care faceau (apropo) cele mai gustoase mancaruri pentru noi.
Zis si facut. Vineri seara la cina primesc pachetul cu lipii sarate pentru fiecare fata din dormitor(sambata nu era cantina, se manca hrana rece ), iar sambata seara trebuia sa le mancam.
Baciu Achim este informat si el de situatie si iata ca vine seara de sambata. Dupa ce ciugulim ceva pe la ora sase, la opt toata lumea se desfata cu lipie. Era asa de sarata ca imi facea gura punga. Apoi am pus fiecare cealalta jumatate sub perna, si am inceput sa facem presupuneri si sa radem pe seama noastra.Ne punem pe la zece la somn si ma trezesc pe la trei dimineata, cu o sete de as fi baut o carafa de apa dintr-o inghititura.
Cobor la parter unde avea ghereta baciu Achim,omul care ne asigura securitatea noaptea, si il intreb:
– Eu nu mai pot de sete. Pot sa beau apa?
-Dar ai visat pe cineva? ma intreaba baciu Achim.
-Da de unde, zic eu, da nu mai pot de sete!!!!! Ma arde!!!!
– Faci ce vrei, imi zice, dar ……
Ma intorc in camera si ma gandesc eu:da-o incolo de treaba, doar nu ma omor cu setea ca sa stiu care imi va fi ursitul. Si iau sticla de pe noptiera si nu o las de la gura pana nu o golesc, apoi ma pun in pat si da-i la somn.
Dimineata , ne trezim noi toate si facem shimb de impresii. Eu eram suparata foc, deoarece il visasem pe unu’ de la mine din sat, din Pribilesti, si nu era deloc pe gustul meu. Apoi luni am impartasit experienta cu bucataresele noastre si cu doamna pedagoga, care s-au amuzat foarte tare pe seama noastra. A fost o experienta care si azi ma face sa zambesc,dupa atatia ani, cand ma gandesc la patania asta la care au luat parte si colegele mele.
La multi ani tuturor celor care poarta acest nume.
Intr-o lume moderna, dominata de tehnologii avansate ,superstitiile constituie parte foarte indepartata a mostenirii umane, incat pana si scepticii se adapteaza uneori acestora. Aceste ,,credinte populare” au impregnat limba noastra, cultura si uneori formulele de politete sau regulile de zi cu zi. In mare parte , insotim diverse acte sau gesturi fara a le cunoaste sensul sau originea, insa , curios, toate aceste superstitii au o explicatie istorica care dovedeste logica si bunul simt.
Va invit, asadar, sa intram putin in lumea superstitiilor, amintindu-ne poate de expresii ale bunicilor sau strabunicilor nostri, expresii care pot fi pur individuale sau culturale. Continuă lectura →
Intr-o lume moderna, dominata de tehnologii avansate ,superstitiile constituie parte foarte indepartata a mostenirii umane, incat pana si scepticii se adapteaza uneori acestora. Aceste ,,credinte populare” au impregnat limba noastra, cultura si uneori formulele de politete sau regulile de zi cu zi. In mare parte , insotim diverse acte sau gesturi fara a le cunoaste sensul sau originea, insa , curios, toate aceste superstitii au o explicatie istorica care dovedeste logica si bunul simt.