Sfantul Petru,Mare Paznic
Pestea-a Raiului fântână
Plictisit de-atâtea veacuri
Să tot stea cu cheia în mână
Într-o zi s-a dus la Domnul
Prea supus şi prea smerit
Şi îngenunchind în faţă-i
Petru astfel i-a grăit:

– Doamne, din străfund de vremuri
Te slujesc fără prihană
Am şi eu o rugăminte
Fie-ţi milă şi pomană
Dă-mi concediu de odihnă
Doamne pururi lăudat
Doar o lună Nalt Prea Sfinte
Căci sunt om şi sunt bărbat!

– Bine Petre! Se aprobă
Ce nu fac eu pentru tine
Treci la cadre, ia-ţi cartelă
Şi te du! Te du cu bine…
Ajungând în capitală
Fercheş, tânăr şi cu bani
Că puteai să-i dai ca vârstă
Douăzeci şi opt de ani
S-a încurcat c-o femeiuşcă
Nostimă şi dolofană.

Şi la „Compescaria” într-una
Bea „Segarcea” şi „Crăcană”
Toată lumea a ţinut-o
Numai în chefuri şi-n antren
Vizitând seară de seară
„Pescăruş” şi „Monn Jarden”
Că îmbătat de-atâta farmec
Şi de patimi juvenile
Şi-a întârziat concediul
Cu vreo trei ori patru zile

-Bine Petre, nu ştii oare
Că după regulament
Orice întârziere înseamnă
Cum că n-ai fost vigilent?

– Ba am fost Nalt Prea Sfinte,
Zice Petre fericit,
Însă în timpul nopţii Părinte
Uite, m-am îmbolnăvit.

Două nopţi şi patru zile
Am zăcut în odăiţă
Şi mă tot hrăneam cu lapte
Doar cu lapte de căpriţă
Dacă n-ar fi fost căpriţa
Să mă vindece de toate
Zău, muream, muream de tuse
Doamne Sfinte şi Îndurate

A trecut o vreme lungă
Petre Sfântul cum vă spun
Se topea de dor săracul
După dulcineea lui.
O vedea frumoasă, durdă
Gura roşie, ochi adânci
Trupul de nimfă care zburdă
S-o tot sorbi, s-o tot mănânci…

Drept la Dumenezeu se duse
Şi îi zise rugător
– Doamne, nu mai pot de tuse,
Dă-mi concediu c-am să mor!

Şi dacă mă sting, cu mine
Piere ultima mlădiţă…
Să mă vindec leacul este
Numai lapte de căpriţă!

– Bine, îţi dau o lun㠖 zise
Domnul zărilor senine
Dar când vii, aduci şi capra
O aduci aici cu tine.

– O aduc, Înalt Prea Sfinte
O aduc numaidecât
Cum o ştii, în patru labe
Şi c-o funie de gât.

Şi mâhnit, gata să-i spargă
Inimioara pătimaşa
Se întreba – Şi acum Petrache
Spune, pe unde scoţi acum cămaşa

A pornit cu ascensorul
Din eter, azur şi nea
Într-o clipă nea Petrică
Sprinten, fercheş, fu la ea.
Nopţi şi mile delirante
De iubire nesfârşită
Petrecut-a Sfântul Petre
Cu căpriţa lui iubită.

Când să se termine luna
Petre îşi aduse aminte
De făgăduiala dată
Prea Eternului Părinte.

Şi îi spuse: „fată dragă
Eu socot că-i foarte bine
Ca să nu-mi pierd slujba în ceruri
Trebuie să mergi cu mine.

Dumnezeu nici nu prea vede
Te strecori încet şi atât
Goală şi în patru labe
Şi cu o funie de gât.

Ascensorul te aşteaptă
Te îmbarcă în el frumos
Şi în două- trei minute
Scumpo, vei ajunge sus.”

Ce să facă biata fată
A primit cu mult curaj
Şi de ce să nu profite
De asemenea voiaj?

Dezbrăcată, e o minune
Trup de nimfă, ca-n poveşti
Nea Petrică, Nea Petrică
Ce pramatie îmi eşti…!

S-a urcat în cer cu dânsa
Şi o îndeamnă mereu
– Hai căpriţă, hai cu nenea
Să te vadă Dumnezeu!

Cum ajunse în zenituri
Şi-au deschis spre tron portiţa
Dumnezeu luă ocheanul
Şi-ndelung privi căpriţa.

A privit-o încă o dată
Dinapoi şi dinainte
Şi a izbucnit năvalnic:

– Eu când zămislit-am capra
Printre vite consacrate
Avea în faţă ţăcălia
Şi avea ţâţele la spate.
Dar cu capra ta Petrache
O brodişi ca Eremia
Că are ţâţele în faţă
Şi are în spate ţăcălia!

Ion Pribeagu- poezii impertinente

Pe pajiştea scăldată în bronz şi soare
Pe drumul dintre Zlata şi Cahul,
Venea un bou voinic şi mare
Şi era ferice şi sătul
Dinspre hârtoape pe hăul de lumină,
Umbrind cu trupu-i schilav tot platoul,
Un biet măgar, venind înspre colină
Se întâlneşte nas în nas cu boul.

– Ce-i cu tine mutră pirpirie, –
Întreabă boul. Ce mai este nou?
Şi i-a răspuns măgarul: – Ce să fie?
Deocamdată-i rău stimate bou.

De când mă ştiu, mă lupt cu disperarea
Într-una stors de vlagă, fără rost,
Stăpânii mă tot bat de-mi rup spinarea
Şi în urmă, mai descoperă că-s prost.

Şi uite aşa îmi târâi biata humă,
Şi-mi deapăn visul, trudnic şi plăpând
De jalea mea toţi oamenii îşi fac glumă
Şi rabd şi tac şi-a pururea flămând.

– Sărmane măgar, ce soartă imbecilă…
Hai vino-ncoa, căci am porumb şi mei
Şi grâu… îngână boul plin de milă
Hai vin-o şi mănâncă tot ce vrei!

Te va servi, pe întinsul de verdeaţă
Cu fân mirositor crescut pe dreapta
Cu apa de izvor, cu iarba creaţă,
Chiar vaca, drăgălaşa mea nevastă.

Într-adevăr, în liniştea opacă
Măgarul s-a-ndopat cu frenezie,
Apoi privind cu ochi tâmpiţi la vacă
Îşi spuse în gând: – Ce vacă durdulie!

Ce languroşi sunt ochii ei … cum zburdă
Cu coapsele şi sufletu-mi adapă
Ce fină e, ce nostimă şi durdă
Încât parol că-mi lasă gura apă!

Şi întocmai ca un frate din Granada
I-a sărutat copita să-i complacă,
Ea îi zâmbi, făcând-şi vânt cu coada
Şi el ca un măgar s-a dat la vacă.

Când se întoarce boul pe coline,
Văzând şi el ce coarne mari purta.
MORALA:
Când eşti bou, ia seama bine
Să nu chemi măgari la masa ta.

Poezii impertinente- ION PRIBEAGU